[Versurile piesei "42"]
[Strofa 1]
O femeie perfectă e la fel de complicată
Ca un puzzle supergreu din care lipsește o bucată
Și de câte ori am încercat
Să o pun la loc sau, pur și simplu, să o fac
De atâtea ori am eșuat
Cu ochii de sticlă și mâinile în cap
Și știu că tot ce am e tot ce fac
Dar, în viață, parcă nu-i deloc interesant
Sufletul nu se topește, iar eu nu pot să ard
Dacă în femeie nu-i măcar o coastă de drac
[Pre-refren]
Mi-au spus că nu sunt perfect
Și așa-mi vine, câteodată, ca să mă mai îmbăt
Să iau soarta de gât și să o întreb
Dar de data asta doar în dialect
[Refren]
Hai, spune-mi soartă, unde vrei să mă duși?
Di și la tăți le pică fete, dar nie numa' suși?
De viață mă călești, și tot de dânsa mă usuși
După dragosti alerg ca veverița după nuși
Spune, soartă, unde vrei să mă iei?
Di și la tăți le dai cu carul, dar cu mine vrei să bei?
Pe mine m-ai pus pe iarbă, dar la proști le-ai dat un drum
Spui că vrei să mă lecuiești, dar mă faci tot mai nebun (No, no)
[Strofa 2]
Și nu pot să desenez fără pânză, fără foi
Fericirea doar cu negru, iar durerea în culori
Și mă faci să te aștept pentru că mai apoi
Să îmi dai răspunsul 42
Ce a mai rămas din dragoste și din visele mele
Țin strâns în pumn, nu desfac palmele
Am să le duc cu grijă până nu am să mă sting
Am să rătăcesc cu ele printre stele și timp
Vocea ei ți buzele cât de mult le-am iubit, oo
Pentru ele am fost în stare de orice, yo
Mine, iartă-mă pe mine am avut atâta tupeu
Să cred că fericirea mi se descalță în antreu